Copilul tau minte? Afla ce trebuie sa faci pentru a corecta problema

Imaginea de sine este importanta atat pentru un adult cat si pentru un copil, iar minciuna vine de multe ori tocmai pentru a nu stirbi imaginea in fata celorlalti. Cu alte cuvinte, minciuna intervine pentru a pastra perfecta imaginea despre sine, conform asteptarilor celorlalti, dar si propriilor asteptari. De obicei, minciuna izvoraste din dorinta copilului de a nu insela asteptarile parintelui.

Practic, minciuna presupune un comportament complex, care depinde de dinamica familiei, adica de relatia copilului cu parintii. In primul rand parintii trebuie sa-si puna intrebarea, de ce minte copilul si daca nu cumva ei sunt vinovati pentru lipsa de onestitate a micutului.

Spre exemplu, exista tipul de parinte hiperprotectiv, dar nu foarte autoritar, care are asteptari foarte mari de la copilul lui si isi exprima asteptarile fata de acesta. In acest caz, copilul va minti pentru a nu-si dezamagi parintele.

In cazul parintelui hiperprotectiv, dar autoritar, copilul minte ca sa iasa din incurcatura, pentru a evita o pedeapsa. Cu cat pedeapsa este mai mare, cu atat tendinta copilului de a minti este mai mare. De asemenea, copilul va minti pentru a evita o pedeapsa si in cazul unui parinte care este autoritar, fara a fi hiperprotectiv.

Psihologii sustin ca pentru a nu-l indemna pe copil catre minciuna, parintele ar trebui sa fie un parinte “partener”. Practic, parintele trebuie sa-l faca pe copil sa inteleaga ca este acolo, langa el, pentru a-l ajuta sa solutioneze orice problema si orice situatie, oricat de rea ar fi. Copilul trebuie sa intelegea ca aceste probleme se pot rezolva atata timp cat cere ajutorul parintelui, informandu-l corect asupra situatiei.

Astfel, cel mai indicat este ca atunci cand copilul prezinta o problema parintelui, acesta din urma trebuie sa-i arate si sa-i exprime supararea fata de ce s-a intamplat, insa, impreuna cu copilul trebuie sa decida ce este de facut pentru ca astfel de probleme sa nu se mai repete.

Chiar daca vor exista unele repercusiuni pentru fapta copilului, parintele trebuie sa ii arate acestuia ca este multumit ca i-a spus adevarul, ba chiar sa-l laude pentru ca a avut curajul sa spuna. De asemenea, pentru a incuraja comportamentul sincer al copilului, parintele ii poate minimaliza pedeapsa, spunandu-i ca-l apreciaza pentru ca i-a prezentat problema. Astfel, va intari comportamentul pozitiv al copilului, iar acesta va simti ca este rasplatit pentru sinceritate.

Exista si parinti care isi banuiesc copiii de minciuna la orice pas, iar unii dintre ei chiar ii fac mincinosi pe micuti. Asta e una dintre cele mai mari greseli pe care le poate face un parinte intr-o astfel de situatie. Din pacate, multi parinti pun asemenea etichete copiilor. Acestora le va fi apoi foarte usor sa se conformeze etichetei puse si sa continue sa minta, obisnuindu-se treptat si cu sanctiunile pe care le primeste pentru minciunile descoperite de parinte.

Nu de putine ori parintii afla de la alte persoane despre minciunile copiilor. Si in cazul acesta problema este teama acestora de a nu dezamagi.

Parintele trebuie sa-i spuna copilului ca a aflat de isprava lui si ca este dezamagit pentru ca i-a ascuns greseala facuta. Este important ca parintele sa-i spuna copilului ca este mult mai dezamagit de faptul ca a fost mintit decat de greseala facuta. Cu alte cuvinte, nu greseala trebuie scoasa in evidenta, ci faptul ca a mintit pentru a o ascunde. De asemenea, parintele trebuie sa adopte o tonalitatea potrivita atunci cand discuta cu copilul, indiferent de greseala facuta de acesta.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *