Cum sa eviti si cum sa tratezi o eventuala raceala in sarcina

Stim cu totii ce inseamna o raceala si cat de mult poate aceasta sa te necajeasca, mai ales atunci cand ajungi sa stai la pat si sa iei tot felul de antibiotice. Problema se complica un pic atunci cand vorbim de raceala in timpul sarcinii, deoarece in aceasta perioada ne ferim de tratamentele clasice de teama sa nu facem rau bebelusului din burtica.

Iata cateva remedii care cu siguranta nu vor afecta sarcina

In primul rand daca esti insarcinata si ai racit, suna medicul inainte sa iei orice medicament, deoarece, in mare parte, multe medicamente indicate pentru a opri raceala sau gripa nu au fost studiate in sarcina, iar consumul acestora poate avea efecte nedorite asupra fatului. In general, medicamentele in sarcina se recomanda numai si numai daca lucrurile sunt foarte grave, iar acestea ar trebui administrate sub supravegherea ginecologului sau a specialistului in boli infectioase

Se spune ca o raceala sau o gripa este de trei ori mai lunga la o femeie insarcinata, iar pentru a trece cat mai repede peste aceasta incercare este bine sa va bazati pe produse naturiste daca sunteti insarcinata: ceaiuri, miere, infuzii.

Mierea – te ajuta sa scapi de tuse si de dureri in gat. Aceasta poate fi luata ca atare sau adaugata in ceaiul caldut, alaturi de multa lamaie.

Bai cu sare la picioare – apa pentru aceste bai trebuie sa fie calda, iar sarea grunjoasa.

Sarea si otetul – incalzita la o temperatura suportabila si pusa pe gat , intr-o carpa de bumbac, sarea te poate ajuta sa scapi de febra. De asemenea, sosetele inmuiate in otet si frectiile cu otet sau spirt sunt cele mai vechi leacuri cu care bunica scotea raceala din corp si scadea febra.

Pe langa toate acestea nu trebuie sa uitam ca o alimentatie bogata in proteine si multa vitamina C, nu trebuie sa lipseasca. Organismul are nevoie de o hrana diversificata si consistenta pentru a lupta eficient cu raceala.

Cum poti preveni raceala in sarcina

Totusi, varianta cea mai buna este sa previi pe cat posibil sa racesti cand esti insarcinata, iar pentru a reusi acest lucru iti vom oferi cateva informatii demne de luat in seama:

Prima masura esentiala este sa te speli pe maini des si sa eviti multimile. Acolo unde sunt multi oameni cresc considerabil sansele de a intalni persoane racite. De asemenea, este indicat sa nu-ti atinge ochii, nasul, gura. Daca totusi esti nevoita sa ajungi in locuri aglomerate este bine sa porti o masca.

Pentru a preveni gripa si complicatiile ei, inclusiv la gravide, se recomanda vaccinarea. Imunitatea scazuta poate aduce cele mai severe forme de gripa.

In cazul in care raceala da semne de agravare, se pot da anumite medicamente de medici specialisti in boli infectioase,  insa numai la gravidele la care virusul gripal a fost depistat in urma testelor de laborator.

Antibioticele incetinesc si chiar opresc inmultirea celulara

Multe medicamente pot sa dauneze in timpul sarcinii, insa antibioticele sunt in primul rand de evitat. Specialistii sustin ca o sarcina cu cat este mai mica, cu atat efectul lor va fi mai grav. Practic, antibioticele opresc si incetinesc inmultirea celulara.

Situatiile in care trebuie neaparat sa suni la medic

In cazul in care ai probleme respiratorii serioase, simptomele nu se imbunatatesc sau se agraveaza dupa trei-patru zile, ai febra mare, frisoane, dureri in piept sau tuse cu mucus de culoare galben-verde, este absolut necesar sa te adresezi medicului specialist.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *