Poveste infioratoare cu multi copii infometati

Sarbatorile noastre abunda in cadouri si mancare…

Bunica mea are 83 de ani si a trait al doilea razboi mondial in concentrare – asa se punea la retragerea populatiei din fata frontului de lupta. Locuieste in Scobinti, un sat din judetul Iasi, langa Harlau. Au trecut peste ei si nemtii, dar si rusii. Au lasat in urma lor casele fara usi si ferestre, au smuls tot ce era din lemn pentru foc si pentru a-si construi transee in padurile din jur (si acum mai sunt gropile sapate de rusi in care, daca scormonesti adanc, mai gasesti gloante sau caschete), au sacrificat toate nimalele si au consumat toate proviziile alimentare pentru iarna ale satenilor. Oamenii si-au luat cu ei doar cat incapea intr-o caruta si s-au refugiat in paduri. Au luat ce au putut: haine, cartofi, oale si cate un purcel sau o vaca legata de caruta. Timp de 8 luni. Fara madicamente, fara provizii alimentare. Tifos exantematic, dizenterie, malarie… au murit pe capete in special batrani si copii. Barbatii erau pe front…

old familyDar iata o poveste despre o familie care avea 11 copii, inainte de razboi. Bunica mea a surprins o scena care i-a ramas in memorie chiar si dupa un razboi: era duminica, singura zi din saptamana in care o familie ca aceasta taia o pasare si facea un bors cu carne si o impartea tuturor astfel: tatal manca la o masa separata pulpele, cu spatele la copii. Cei 10 copii imparteau ce ramanea din pasare, cei mici cate o bucata din piept si cei mai mari primeau ghearele. Mama, cu un copil de pana la un an in brate, manca ce mai ramnea de pe coaste, mestecand bucatelele mici de carne pentru a-i da si celui mic cate o inghititura. Era o femeie inalta si foarte slaba. La masa, copiii se certau pe bucatile de carne din fafurie, tatal ii ignora si mai spunea din cand in cand „Femeie, vezi cum potolesti copchii astia!” iar ea blastama in continuu „mancav-ar focu'”, „cum de la altii le mai cher (mor) copchii, numai la mine nu!”, „sa va ia dracu pe toti”…

Baiatul cel mare a murit pe front si inca un copil a murit in timpul concentrarii. Restul au supravietuit, unii chiar mai traiesc si azi, batrani fiind – povesteste bunica mea.

Vorbim despre parenting? Ne plangem ca un copil ne copleseste? Uitam sa multumim insa pentru mancarea cea de toate zilele, pentru pace, pentru ca avem apa curenta si medici la care putem apela oricand, pentru casa, pentru apa curenta si curentul electric si caldura din timpul iernii, pentru haine, pentru scutece, pentru masina de spalat…

Sa traiesti sarbatorile cu pace si nu uita sa multumesti pentru ceea ce ai acum deja. Si iubeste-ti copilul, caci in rest ai tot ce-ti trebuie.

Ma inclin!

 

 

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *