Vis de duminica – drumul de la economist la organizari de evenimente

Dintr-o coincidenta sau nu, am dat peste Valentina, de la Vis de Duminica si credeti-ma am ramas foarte placut impresionata de cata munca e in spatele organizarilor de evenimente, de cata imaginatie si frumos da dovada.

Va las sa va povesteasca chiar ea despre visul ei, asa cum il traieste in acest moment.

  1. Ce te-a determinat sa organizezi si sa faci decor/aranjamente pentru botezuri/nunti? Ti-a placut dintotdeauna? A pornit de la o pasiune mai veche? Povesteste-ne putin despre asta si despre tine.

De aproape 2 ani si jumatate relatia cu viata mea s-a schimbat radical sau mai bine zis a capatat noi sensuri. Inainte de aceasta perioada am lucrat timp de aproape 9 ani fara intrerupere in domeniul bancar fiind economist de meserie. Intotdeauna am simtit ca pot face lucruri in domeniul acesta artistic si chiar de mica am fost incurajata de dascali sa iau acest drum.

2015.09-Iasi-La-Castel-Nunta-Andreea-223

Conjunctura a fost de asa natura incat am renuntat destul de usor si, pentru ca totdeauna am avut grija sa nu-i dezamagesc pe cei din jurul meu am facut in asa fel incat ei sa fie mandri de alegerea mea.

Tatal meu si-a dorit intotdeauna sa ma duc spre latura aceasta reala, sa fiu poate profesor de matematica sau din ce am simtit eu ar fi fost o mandrie sa lucrez intr-o banca. Din pacate el a plecat destul de devreme din viata mea cand inca nu imi finalizasem studiile universitare si cu atat mai mult in acel moment eu am decis ca trebuie sa fiu om de banca.

Dorinta de a deveni mama a aparut putin mai tarziu, insa in momentul in care mi-am dorit acest lucru si am simtit ca sunt pregatita am facut-o cu tot devotamentul, cu toata dragostea, cu toata fiinta mea. Din acest motiv am si optat pentru concediu de crestere copil pentru o perioada de 2 ani, intrucat am vrut sa fiu langa copilul meu in fiecare moment.

Indraznesc sa recomand tuturor viitoarelor mamici sa faca aceeasi alegere pentru ca nimeni si nimic nu te poate inlocui si nu poate inlocui timpul acesta deosebit de pretios in care se pun pirostriile aceastei relatii vesnice mama-copil. Consider ca orice alt motiv ar trebui sa paleasca in favoarea acestei optiuni.

2015.07-Bacau-Dumbrava-Cumetrie-AVA-210

Dupa perioada aceasta de acomodare, de cunoastere, dupa ce am inceput sa ne simtim unul pe celalat, s-a instalat si relaxarea, linistea si calmul de care aveam nevoie ca sa putem pune la punct momentul unic si mult asteptat, botezul.

Mi-am dorit ca bebelusul meu sa aiba parte de o petrecere frumoasa, speciala, asa ca el. Am rasfoit pagini, site-uri intregi din care am putut sa ma inspir si am descoperit cate lucruri frumoase si minunate se pot face in acest sens. Mi-am dat seama totusi, dupa multe cautari ca nu am reusit sa gasesc omul pregatit pentru asta, care sa ma ajute si sa imi ofere sfaturile de care aveam nevoie, acel om deschis, relaxat, amabil si capabil sa ma asculte, sa rezoneze cu dorintele si ideile mele.

Mi-am dorit ca petrecerea de botez sa poarte amprenta noastra, sa fie ceva facut de mana mea si am ales sa ma ocup personal de masa de dulciuri. Petrecerea a fost in luna mai si am vrut neaparat sa profit de crengile cu flori de cires care practic au insufletit masa alaturi de savuroase dulciuri alese.

2014.05-Cumetrie-Tudor-4

Cred ca aici a fost un click, mi-a placut foarte mult sentimentul trait, emotia, nerabdarea, surpriza, toata agitatia, adrenalina ca totul sa iasa bine si la timp si in final satisfactia pe care o ai dupa tot acest tumult. E drept ca fiind vorba de un eveniment personal puteam sa ma insel foarte bine si sa fiu subiectiva.

Dupa petrecerea noastra, cand toata nebunia organizarii se sfarsise, intoarsa la activitatile mele de zi cu zi inca imi faceam timp si aveam o placere sa ma uit la tot felul de tutoriale, imi achizitionasem zeci de carti despre flori, despre tot ce inseamna handmade si eram din ce in ce mai fascinata de lumea asta.

O cunostinta urma sa aiba petrecerea de botez a baietelului ei si m-am oferit sa o ajut in organizarea evenimentului. A fost o nebunie de moment dar toate ideile mele acumulate in acest timp ravneau sa fie puse in practica. A fost un eveniment mic cu vreo 30 de invitati, o petrecere intre prieteni de la care insa am cules aprecieri si chiar solicitari de a ma implica si in alte viitoare evenimente.

12080375_917681768319547_5100067456070455762_o-2

Imi amintesc amuzata de faptul ca evenimentul avea loc in Bacau si impreuna cu sotul meu, cu bebe, cu portbagajul plin de recuzita, cu galeti cu flori ingramadite pe unde mai incapeau, ne-am pornit la drum pe o zi de vara nu foarte racoroasa.

2015.08-Iasi-Ristretto-Cumetrie-Iris-157

Au urmat apoi alte evenimente frumoase, facute cu drag pentru prieteni si astfel am trezit in mine ideea de a face ceva mai mult in acest domeniu, fiind incurajata si de cei din jur care imi confirmau si imi apreciau de fiecare data munca.. Fiecare eveniment pentru mine e diferit, o alta tematica, alte flori, alte aranjamente, altceva.

Nu sunt in masura sa dau sfaturi, sunt inca la inceput dar sunt convinsa ca atunci cand facem lucrurile din suflet, cu entuziasm, cu optimism, cand ai putea sa faci acelasi lucru ore, zile in sir fara sa obosesti, fara sa te plictisesti, atunci cand nu astepti ca rezultatele muncii tale sa vina maine, cand te incarci cu rabdare si nu incetezi nici o clipa sa visezi, nu ai cum sa nu reusesti.

  1. De unde numele?

Vis – fiecare eveniment, nunta sau botez e un vis pe care fiecare dintre noi il traim mai devreme sau mai tarziu.

Duminica – e ziua in care visul devine realitate, pentru ca in general nuntile se fac sambata seara spre duminica. Ziua nuntii va deveni o zi de sarbatoare asa cum este si ziua de duminica.

2015.05-Iasi-Complex-Popas-Pacurari-Nunta-Stefana-si-Adrian-30

  1. De unde iti iei inspiratia?

Inspiratia mi-o iau de peste tot, uneori din bucatarie, alteori dintr-un magazin de unelte, din supermarket, de la oameni, de pe strada …

  1. Ai intampinat greutati pe parcurs?

Din fericire nu stiu daca neaparat au fost dificultati dar lucrand cu oamenii si aici ma refer la furnizori s-a mai intamplat sa fie amanata sau anulata o comanda, dar in general imi iau marje de timp si incerc sa fiu cu un pas inaintea lor. E frustrant sa fii descoperit si sa te trezesti inaintea unui eveniment cu cateva zile ca bujorii rosii pe care i-ai comandat au ajuns albi sau butaforiile in forma de balerine au ajuns la tine sub forma unor note muzicale.

De aia trebuie sa fii izvor nesecat de inspiratie si inventivitate pentru ca sunt si cazuri extreme cand nu mai ai incotro si trebuie sa te reinventezi pentru ca toata lumea sa fie multumita.

2015.05-Iasi-Complex-Popas-Pacurari-Nunta-Stefana-si-Adrian-107

  1. Colaborezi cu cineva?

E imposibil sa poti organiza un eveniment singura, de aceea il am alaturi de mine pe sotul meu, familia si cativa prieteni cu care colaborez in functie si de amploarea evenimentului.

2015.08-Iasi-Ristretto-Cumetrie-Iris-182

  1. Cat timp dedici acestei pasiuni?

Cred ca uneori ii dedic cam mult timp, dar asta ma face fericita, ma incarca de energie si de entuziasm si involuntar am tendinta de a vorbi numai despre asta. E o pasiune asa cum sunt toate pasiunile adevarate si sa mai castigi si bani din asta … cum sa nu o iubesti?

2015.07-Bacau-Dumbrava-Cumetrie-AVA-108

  1. Ce planuri de viitor ai?

Am o valiza plina de planuri, de visuri, imi doresc evenimente frumoase, oameni deschisi, curajosi. Mi-am propus ca intr-un viitor nu foarte indepartat sa ajung in top, visul de duminica sa fie dorit si trait de foarte multi oameni frumosi, oameni care sa regaseasca aici calm, incredere, frumos, profesionalism si nu in ultimul rand prieteni.

Pana si interviul in aceasta revista era un vis, care iata devine realitate.

2015.09-Iasi-La-Castel-Nunta-Andreea-295

  1. Ce sfaturi ai avea pentru mamicile care stau acasa cu bebelusii in asa fel incat sa se simta implinite si fericite?

Nu pot sa dau sfaturi, fiecare om e construit diferit, unora putinul li se pare prea mult, altora ce e mult li se pare prea putin. Daca mamicile care stau acasa cu copii lor se simt implinite si fericite si nu simt nevoia sa se canalizeze si in alte activitati nu cred ca este nici un capat de tara.

Copii sunt atat de diferiti, unii sunt foarte activi, lucru care te solicita mult ca mama si iti ramane foarte putin timp pentru altceva. Insa, sunt convinsa ca oricat de mult ne-am iubi copii, oricat de mult am vrea sa ne petrecem timpul cu ei, este nevoie sa traim si pentru noi insine.

Am avut de multe ori sentimentul de vinovatie atunci cand plecam de langa bebe ore in sir prinsa cu tot felul de activitati sau atunci cand pur si simplu ieseam la o cafea cu o prietena, dar am reusit in mare parte sa nu mai traiesc acest sentiment pentru ca am inteles ca eu ca om, ca femeie am nevoie de asta, asa cum si copilul are nevoie uneori sa fie el cu el. Prefer sa-mi petrec timp de calitate cu copilul meu si daca eu sunt plina de viata, sunt fericita, sunt implinita nu am cum sa nu cresc un copil la fel, un copil sanatos, vesel si cu pofta de viata.

2015.09-Iasi-La-Castel-Nunta-Andreea-303

 

  1. Ce parere ai despre mamicile care au decis sa stea acasa cu copii si sa iti deschida o afacere, in diverse domenii?

Au toata aprecierea, admiratia si sustinerea mea.

2015.11-Iasi-EOS-Club-Nunta-Anca-si-Nicu-146

 

Va invit sa vizitati siteul sau pagina de facebook pentru inspiratie.

 

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 19/02/2016

    […] Cititi articolul integral pe site-ul Joli Bebe. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *