Adventul și povestea lui

Cum a apãrut Spirala de Advent – povestea*

​Sus în pãdure, departe de oras, singuratic, locuia un pustnic pe care oamenii l-au numit pãrintele Jacob. Se mutase din vale deoarece pentru el era prea mult zgomot si tulburare. Sus pe munte era liniste în jurul lui. Locuia acolo împreunã cu animalele, care aveau încredere în el si a cãror limbã o învãtase de-a lungul anilor.
​La oameni venea rar. Uneori oamenii trimiteau dupã pustnic dacã cineva era bolnav. Atunci acesta venea si aducea cu sine plante aromatice fãcãtoare de minuni pe care le culegea din pãdure.
​Pãrintele Jacob avea o cãpritã cu care mergea des în pãdure. Pe cãrãrile din pãdure gãsea plante si ierburi foarte rare. Le lua acasã cu grijã si le sãdea în grãdina sa cu flori.
​În timpul verii când trandafirii sãlbatici înfloreau, grãdina sa se transforma într-un covor strãlucitor de flori. Atunci se întâmpla, ca, uneori, copiii din satele din apropiere sã vinã sã asculte istorisirile deosebite pe care pustincul le stia povesti, sub tufa de trandafiri sãlbatici.

​Odatã, în apropierea Crãciunului, o furtunã nãprasnicã se abãtuse asupra pãmântului. Furtuna vuia afarã, trãsnea si fulgera cu atâta putere încât pãrintele Jacob se temea cã e sfârsitul lumii. Cerul rãspundea faptelor oamenilor. Timpul Crãciunului se apropia, dar orasele erau zgomotoase si agitate. Oamenii nu se mai gândeau la sãrbãtoarea Crãciunului ca la ceva sfânt.
​Furtuna vuia din ce în ce mai tare. Pãrintele Jacob crezu cã vantul îi va dãrâma coliba. Luându-si si cãprita în casa, pãrintele Jacob îngenunche si începu sã se roage.
​În timp ce se ruga auzi o voce finã pe care o auzise si-n copilãria sa. Iar vocea îi spunea: „Pãrinte Jacob, copiii au nevoie de o spiralã de Advent!”
​Pãrintele Jacob rãmase mirat.”Ce putea fi oare o spiralã de Advent?” Si cum se gândea la cele auzite deodatã vãzu un sarpe verde care intrase în coliba lui. Avea pe cap o coroanã strãlucitoare si pe spate multe pietre pretioase strãlucitoare care luminau blând. Pãrintele Jacob îl întrebã de unde vine. Sarpele îi rãspunse: „Tu nu mã cunosti, dar eu te stiu preabine pentru cã ti-am auzit istorisirile de sub tufa de trandafiri”. „Spune-mi de unde ai punctele luminoase de pe spatele tãu?” întrebã pãrintele Jacob. „Este cam asa”, rãspunse sarpele, „de fiecare datã când un copil face o faptã bunã, strãluceste o piatrã pretioasã pe spatele meu”.
​Pãrintele Jacob îsi aminti ce-i spusese vocea si-i povesti si sarpelui: „Copiii au nevoie de o spiralã de Advent, dar eu nu stiu cum trebuie sã fie. Nu am vãzut încã asa ceva.” Sarpele îi spuse: „Priveste-mã!” si începu a se învârti precum cãsuta unui melc. În mijloc îsi ridicã capul iar coroana sclipea si scânteia. Deodatã pustnicul stiu cum trebuie sã arate spirala de Advent. Întorcându-se sã-i multumeascã sarpelui, acesta dispãruse.
​Afarã, între timp, furtuna se oprise si iesind în fata colibei pustnicul vãzu cã întreaga pãdure era acoperitã de o plapumã albã de zãpadã. Pãrintele Jacob stia acum ce avea de fãcut.

​Dimineata urmãtoare îsi încãltã cizmele sale mari si cãlduroase din piele, îsi puse mantaua groasã si porni spre vale fãcând urme adânci în zãpada proaspãtã. În sat merse din usã în usã si-i rugã pe oameni sã-i dea lumânãri si mere. Oamenii se mirau, dar îi dãdeau ce cerea, iar el le dãruia din plantele sale aromatice pe care le culesese în varã si le uscase. De la un om ceru o lumânare deosebitã, mai mare decât celelalte, si spuse: „În prima duminicã de Advent copiii vostri au voie sã urce sus la munte la mine, la cãderea serii. Dar numai copiii.”
​Vã puteti imagina ce bucurie a fost pentru copii, care-l iubeau pe pãrintele Jacob. Erau nerãbdãtori si curiosi de ce vor gãsi la el acum iarna si abia asteptau sã vinã acea zi.
​Pãrintele Jacob merse în pãdure si de unde era zãpada mai subtire adunã muschi si crengute de brad. Îsi scoase lucrurile din colibã si asezã muschiul si crengutele în forma unei cãsute mari de melc. În mijloc asezã lumânarea cea mare pe care o aprinse în asteptarea copiilor.
​Între timp copiii pornirã voiosi la drum. La început erau veseli si sporovãiau, dar pe mãsurã ce urcau spre coliba pustnicului deveneau din ce în ce mai linistiti. Ajunsi la pustnic vãzurã cã, coliba lui se transformase într-o grãdinã în care în întuneric lumina o singurã luminã. Pustnicul dãrui fiecãrui copil un mãr în care era asezatã o lumânarica. Pe mãsurã ce copiii intrau în spiralã, aprindeau lumânarea si pe drumul de întoarcere o asezau pe crengutele de brad, încãperea care era cufundatã în întuneric se lumina din ce în ce mai mult.
​Linistea, iubirea, cãldura si lumina le-a fost cãlãuzã pe drumul de întoarcere.
​De atunci în fiecare an, copiii veneau la pãrintele Jacob în prima duminicã de Advent.
Lumina si iubirea sunt singurele lucruri care prin împãrtire nu se împutineazã, ci, dimpotrivã, sporesc.

*Traducere si adaptare din limba germana, Diana Stoica

 

Hai să vedem ce înseamnă de fapt această poveste **

Săptămânile Adventului se desfăşoară între 24 Noiembrie şi 24 Decembrie (noi o mai cunoaștem ca începând de la 1 Decembrie), și constituie perioada de pregătire spiritual-sufletească a omului pentru a putea primi în sine, cu toată bucuria sufletului, esența Crăciunului.
În școlile și grădinițele Waldorf din lume, spirala de Advent este o sărbătoare foarte importantă. Ea are loc în prima duminică din perioada de Advent.

”Advent” înseamnă așteptare, căci este timpul în care așteptăm nașterea copilului Iisus în lume și în sufletul fiecăruia dintre noi.
Spirala de Advent este o spirală mare, făcută din ramuri verzi de brad, în centrul ei aflându-se un butuc mare acoperit cu mușchi sau cu o pânză albă, pe care este așezată o lumânare mare, albă, aprinsă.
Copiii sunt invitați pe rând să pășească în spirală, cu o mică lumânare albă, neaprinsă, înfiptă într-un măr roșu frumos. Când
copilul ajunge în centrul spiralei, își aprinde mica lui lumânare de la lumânarea cea mare, apoi parcurge drumul invers pentru a ieși din spirală și lasă mărul său cu mica lumânare aprinsă undeva pe ramurile de brad, unde găsește un loc liber, încă neluminat. Astfel, el luminează drumul pentru cei care urmează să-l parcurgă după ce el va ieși. Pot fi pregătite dinainte și
așezate pe parcursul spiralei stele din carton auriu, care să marcheze locurile în care copiii pot să își așeze lumânările, astfel încât la sfârșit drumul de lumină să se contureze frumos de la un capăt la altul al spiralei.

Copiiilor nu li se explică elementele de simbolistică, pentru ei este importantă trăirea sufletească pe care o au în acestă experiență trăită direct. Pentru ca însă experiența sufletească a copilului să fie cât mai profundă, este necesar ca adultul (educatorul / învățătorul, care de altfel intră și el în spirală primul, pentru a oferi copiilor un model) să aprofundeze cât mai mult sensul și motivul pentru care face această sărbătoare.
O direcție spre aprofundare este pătrunderea semnificației simbolurilor folosite.

Spirala reprezintă drumul existențial al ființei – intratul în spirală este viața însăși, ieșitul din spirală – viața de dincolo, retrospectiva vieții pământești.

Lumânarea din mijloc îl simbolizează pe Christos, iubirea și lumina din care fiecare poate lua fără ca acestea să se termine. (Iubirea și lumina sunt singurele care atunci când sunt împărțite sporesc, nu se împuținează).

Mărul roșu poate aminti de păcatul originar pentru care Christos a trebuit să vină pe pământ. (”Mărul” constituie totodată momentul în care, omul, până atunci una cu lumea, s-a desprins de aceasta – așadar începutul conștienței de sine, a trăirii ” eu și lumea” suntem parați/diferiți.).
Steluțele în 5 colțuri, care marchează locurile unde copiii își lasă lumânărelele aprinse, îl reprezintă pe om. Ele sunt aurii întrucât și omul este de origine divină – el este, folosind o imagine de basm, un fiu de rege.

Bradul (crengile de brad) a constituit din străvechime un simbol al veșniciei. Ființa omenească este o ființă veșnică, care trece, împreună cu ființele lumii spirituale prin etape progresive de evoluție. Flacăra lumânării este „o verticală” plină de vitejie, dar și plină de fragilitate, care ne învață cum să ne redresăm în permanență, cum să ne regăsim mereu voința de a tinde spre înalturi.
A păși în Spirala de Advent este întotdeauna o experiență foarte personală și ”personalizată” pentru fiecare participant, și un ochi treaz poate percepe ceva din ființa sufletesc-spirituală a acestuia: unul pășește încet, altul pășește repede, unul este mai sfios sau mai temător, altul foarte sigur pe sine, încrezător.
Atmosfera în care se petrece această sărbătoare este una de liniște și pace. Este posibilă și varianta ca sunetele delicate ale unei lire să însoțească întregul proces, plutind ușor în această atmosferă liniștită.
Părinții participă ca privitori tăcuți la această ”călătorie” a copiilor. Mai târziu, sau în altă zi, se poate organiza un eveniment similar pentru părinți (astfel încât părinții care doresc să parcurgă și ei drumul spiralei).

** Revista Asociaţiei Educatoarelor Waldorf din România, nr.4, septembrie-decembrie 2014 – articol preluat integral, fără modificări

Articol scris de Alina Coroian, părinte Waldorf, Cluj

 

Recunosc, este primul an în care am realizat și în atelierul Meșerilor de perne un calendar de Advent. Calendar făcut înainte de a cunoaște adevărata însemnătate a momentului. Acum cred ca l-as face altfel.

Deocamdată ne-a ieșit așa. Poza e realizată imediat ce l-am scos din mașina de cusut, înainte să-i pot lipi cifrele pe buzunare. Mai avem un pic de lucrat la el și putem să-i umplem buzunarele.

Sărbători cu bine și cu sănătate!

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.