Ce-am învățat din cancerul ăsta (continuarea lui ”Cum am petrecut…”)

La 36 de ani am aflat că am cancer neorectal cu metastaze la ficat.

  • martie 2018 –  prima intervenție chirurgicală, rezecție câteva segmente de ficat,
  • vara lui 2018 –  chimio și radioterapie,
  • octombrie- decembrie încă două intervenții, pe colon.
  • În prezent, foarte bine!

Am povestit din fiecare etapă cum și ce s-a întâmplat cu viața mea, articolele mai pot fi citite acum doar pe blogul Andreei Marc, blog care mi-a găzduit atunci toată istoria. În paralel cu terapia prin scris, articolele m-au scutit de dat explicații oamenilor din jurul meu și sper că au creeat o altfel de imagine a drumului spre vindecare. Ultimul articol a fost publicat pe 12 ianuarie 2019, cam fix acu un an: Cum am petrecut de cancerul ăsta – depresia aniversară!

De atunci încoace, am mai căzut de câteva ori în starea aceea soră cu deznădejdea, cu teama de recidivă, cu lipsa de sens, cu întrebările de ce eu, de ce acum, de ce așa. La modul destul de nasol. De afară nu s-a văzut. Tot de atunci încolo, am apelat în mod constant la terapie și, după aproape fiecare ședință plecam spre casă cu încă un aha!.

Am cochetat cu ideea de a pune tot ce am scris, plus ceea ce deocamdată stă pe drive-ul meu, pe hârtie. Să public. Încă nu am avut curaj pentru că, de fiecare dată când mă hotăram să trimit scriitura la editor, simțeam că nu-i momentul, că mai am de zis chestii. Să mai trec de CT-ul următor. Să mai aflu încă ceva. Parcă aveam un aluat care nu avea toate ingredintele și nici nu era terminat de frământat.

Dar simt că se apropie 🙂

Auzisem cum că acest minunat cuvânt, CANCER (care îmi este și zodie, by the way), este de fapt CA-N CER. Cea mai mare idioțenie ever! Mă duceam cu gândul că e ca-n cer că spre acolo se ridică sufletul după ce mori din cauza lui, nu de alta. Nicicum ceva legat de iluminare și pe pozitiv.

Am atât de multe să îți spun, de nu mai știu cu ce să încep!

Am analizat faza cu biografia, cu arborele genealogic și încă vreo câteva concepte în care se îmbină epigenetica cu spiritualitatea (plus ghidaj) și am dat peste conceptul că eu pot vindeca pe linie descendentă (adică pe cei de dinaintea mea) dar și ascendentă (pe urmașii mei).

Cu asta în minte, m-am trezit că mă bucur atât de mult că m-am îmbolnăvit! Eu, și nu mama sau tata! Eu, și nu copiii mei! Eu am șansa să reechilibrez linia asta de oameni de dinainte și de după mine! Și dacă asta nu-i motiv de bucurie și sursă de motivație, apoi nu știu ce să mai zic!

Probabil o să spui că bat câmpii. Părerea ta, să fii sănătos!

La mulți li se dă. Boală. Că toți putem duce. Dar nu toți putem trece prin ea. Nu toți aleg să lupte, să învingă, să-și ia lecția și să meargă mai departe.

Necunoscutul înspăimântă – așa suntem noi programați să reacționăm: luăm poziția de apărare și negare. La fel se întâmplă și cu conceptele – tindem să le raportăm la o experiență care uneori este foarte săracă în noțiuni de genul ăsta. Că nu se predă nicăieri. Părinții noștri n-au auzit de așa ceva. Doar niște luniatici optimiști țin cursuri, scriu cărți și fac o grămadă de bani povestind despre spirit, mindfulness, wellness, ikigai, hygge, chacre, spirit, programare neurolingvistică, medicina germanică, vindecarea pe linii nu-ș-de-care și iluminare prin conectarea cu copacii. Băi, dar când ești pe marginea prăpăstiei – știi cum te agăți de ele?!? Ca de piciorul lui Dumnezeu! Una după alta! Le iei acasă, le îmbrățișezi, te faci vegan, pupi icoane, stai în lotus, mergi la ședințe de spiritism, te ungi cu caca de dinozaur după urechi și îți tatuezi, în sfârșit, pe biceps, Fuck you!. Așa fac luptătorii.

Ceilalți fac altfel: supărare, resemnare, victimizare și obștescul sfârșit. Mult, mult mai simplu!

Evident, fiecare variantă are costurile și beneficiile ei.

Pentru luptători e cu scântei: ieși din zona de confort, vezi că nu-i ușor deloc, faci revoluție în stilul de viață, te apuci de citit, de mers pe la cursuri, de investit în tine – nu e pentru leneși, cei care-și plâng de milă sau cei care nu mai au suficiente motive pentru a merge mai departe, chiar dacă tentația e mare.

Pentru ceilalți, e cu suferință, renunțare, autocompătimire, profitare de beneficiile atenției și grijii celor din jur și a tuturor salvatorilor din viața lor, o dulce nepăsare în drumul lin și plin de suferință spre moarte. Este alegerea lor, nu e dreptul meu sau al altcuiva de a le judeca alegerea. Și salvatorii din viețile nostre trebuie să aibă și ei de treabă. Poate așa au, în sfârșit, parte de liniște, iubire și atenție.

Mai sunt luptătorii care nu se mai fac bine și ei știu asta. Pur și simplu e prea târziu. Dar îți vei da seama imediat din ce tabără fac parte chiar și înainte de a pleca. De a muri.

Da, mai sunt și copiii. Copiii care au venit aici într-o suferință de nedescris. Te întrebi ce fel de Dumnezeu mai avem dacă lasă să se întâmple și așa ceva. Probabil un Dumnezeu care are niște socoteli pe care nu le înțelegem de fiecare dată. Probabil acel copil poartă în cârcă niște lupte atât de grele și, odată cu el, se închide o buclă a tuturor atrocităților pe care tot noi, ca și specie, le generăm. Probabil. Nu știu ce aș face dacă aș fi părintele unui asemeena copil. Probabil l-aș urî pe Dumnezeu sau l-aș ruga să mă ajute și să mă țină dreaptă și puternică pentru mine, pentru el și pentru ceilalți. Dar cred că, știind preabine etapele pierderii (șocul, negarea, furia, negocierea, depresie, acceptarea), le-aș face pe amândouă.

Cam atât am avut de scris de data asta.

Concluzia legată de epifanii (revelația unei realități sacre, după dex): începi să-ți dai seama de chestiile importante din viața ta atunci când ești pregătit. Aha! Te lupți ca la Termopile cu toate ideile, toate gândurile limitative și cu toți din jurul tău până când ajungi la concluzia: băi, dar toate drumurile chiar duc la Roma! Și Roma arde în flăcări. Și ce dacă arde? Focul curăță. Să ardă, dom’le, să ardă, că abia acum pot să-mi fac planuri noi de-adevăratelea!

 

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.