Legatura educator-copil-părinte – Nana Göbel – Waldorf (14.03.2019)

Bonjurică, dragă părinte!

Ca de la părinte impresionat de doamna Nana Göbel și pasionat de spreading (împărtășire) prin scris, către părinte de copil minunat – care este!

Într-o bună joi de martie, Doamna Göbel ne-a îmbogățit cunoașterea despre legăturile educator-copil-părinte șă ne-a trecut un pic prin istoria de 100 de ani de Waldorf pentru a ne creea niște pârgii de înțelegere a filosofiei. Inspirațională și pe alocuri dureroasă istorie! (mai găsești detalii pe Wikipedia).

Nana Göbel: Managing Director Freunde der Erziehungskunst și multe roluri care au legatură cu educația, antroposofia și strângeri de fonduri pentru investiții în școli. Linkedin pentru mai multe detalii.

Despre istoria școlii am să spun doar că este impresionantă! Dacă ai vedea fețele oamenilor din pozele din preajma celor două războaie mondiale – oameni smeriți, chiar triști, îmbrăcați ecleziastic, ți-ai da seama câtă libertate și câtă abundență NU prețuim noi! 

Doamna G a făcut o paralelă între românii pe care i-a cunoscut prima dată la începutul anilor 90, după revoluție – oameni mergând cu capul în pământ, aplecați cel mai adesea de spate și românii de astăzi: oameni cu privirea înainte! Cu un asterix însă: tendința de a ne apleca din nou cu capetele în smartfoane.

Despre această uitătură este și o zicere de dimineață în școala Waldorw: I look into the world – mă uit către lume (începând cu clasa a 5-a) și I look into the soul – mă uit către suflet – pentru cei mai mari un pic. Așa-i că spune multe asta?

La Waldorf nu se predă doar materie.

Toate școlile din lume și noi, ca părinți, ne pregătim copiii pentru o lume pe care nu o cunoaștem încă. Vor avea joburi care încă nu există, care nici nu au fost inventate! Și atunci la ce bun un maldăr de cunoștințe ca niște forme fără fond (cum zicea marele Călinescu)?

La Waldorf învățăm cum să învățăm!

Și pentru că cei mici învață prin copiere în primul rând, și eu, ca părinte, trebuie să-i arăt copilului că învăț tot timpul (pentru că asta fac, și mai și greșesc lamentabil uneori!!). Asta fac și profesorii – tot timpul au instruiri peste instruiri, duminica, în vacanțe, loco și prin țară. Și nu e chiar ieftină instruire asta, din câte știu eu :).

Este o abilitate asta – să-i învățăm să se descurce singuri, să fie autonomi, să găsească soluții la probleme. Să știe că a greși face parte din învățare – asta e bună, că nu prea se mulează cu amintirile noastre despre liniile pe care le primeam la palmă, radiera prin perciuni, despre foile rupte atunci când făceam porci sau când mâncam litere…

Cât despre educatorii, pentru a deveni profesor Waldorf, cel mai important criteriu este interesul. Motivația și dragul pentru această meserie. Și iubirea. Iubirea pentru oameni pe care nici nu-i cunoști măcar. Cu încrederea la pachet! Încrederea în copii și în părinți. Ce mare diferență este între copilul unui părinte suspicios de fel și copilul unui părinte care își îndrumă copilul cu încredere spre școală, spre învățător! Se vede din primul minut de interacțiune cu copilul.

De ce s-a discutat despre această încredere între părinți – copii – educatori?

Pentru că cei mici învață în primul rând prin intermediul relațiilor. Un copil care învață cu drag va face asta în primul rând pentru că-și iubește dascălul! Și pentru că dascălul îl iubește pe el 🙂

Vreau ca al meu copil să vrea să învețe cu drag? Ei, va trebui să cultiv o bună relație cu învățătorul! Iar plocoanele care se duceau la profii de pe vremea noastră trebuiau să suplinească tocmai acest tip de relație de care și părinții noștri erau conștienți, într-un fel…

S-a vorbit și despre copiii traumatizați.

Acum 100 de ani copiii erau traumatizați din cauza războaielor (pierderea părinților, dezbinarea familiilor, distrugerea căminelor și foametea – am văzut niște fotografii foarte triste…) iar acum sunt traumatizați din cauza filmelor și a jocurilor de pe TV și smartfoane.

Am întrebat (joi) – ce să fac în cazul în care în livingul meu tronează deja un mare televizor și sunt legată de un telefon de pe care îmi gestionez treburile (și mă trag și pe FB)? Ei, dacă chiar îmi pasă, mai dau pauză televizorului și mai las telefonul în geantă cât timp stau în prejma copiilor – ei învață prin intermediul relațiilor și prin copiere, remember madam Șoșu?!

Azi e duminică și scriu articolul de dimineață, când cei mici încă dorm. Acum s-au trezit, dar au treabă la ei în cameră. Mi-am dat seama că nu m-am mai uitat pe telefon de ieri de la ora 19 – uau! Deci se poate. Un pic mai dificil la început, dar în câteva zile s-a văzut schimbarea: copiii nu mai cer telefoanele daca nici pe mine nu mă mai văd cu el iar programul TV s-a redus la mai bine de jumătate! Și nu s-a dărâmat nici un zid de rezistență al relațiilor mele cu jobul sau cu Facebuciștii în acest timp 🙂

Copiii să lucreze împreună cu părinții. Și cu dascălii, desigur 🙂

Am început să le arăt copiilor cum se face o salată, un ceai, o ompletă, un sandviș (5 și aproape 8 ani). Cum se deschide un aragaz, cum se aspiră, cum se strâng hainele. Cum se curăță un cartof, un usturoi. Explic cum le folosesc. Așezat masa, strâns masa. Mers singuri la magazin pentru cumpărături ușoare. Strâns patul. Ordine. Spălat. Huh, că multe mai sunt!

Stăm puțin timp împreună. Plus că mai am și eu nevoie de timp pentru mine. Îi anunț când vreau să fiu lăsată în pace sau când am nevoie să mă calmez. Învăț și eu, că nu am fost la nicio școală unde să mă învețe să fiu părinte. Și îi mai cert, mai țip la ei. Că așa am prins că se face de la părinții mei. După ce mă calmez, aduc în discuție momentul și le spun ce-am simțit. Și că n-am procedat corect țipând. Și din astea…

Aproape că o invidiez pe Doamna Anca, învățătoarea celui mare, că are atât calm și atâta blândețe pentru toți copiii. Uneori îmi vine să-i mai smotocesc pe ai mei, care sunt numai doi. Darămite să am 29! E clar, aici este mult har, interes și iubire! Și cred că am un copil tare norocos cu așa un dascăl! Mulțumim, Doamna Anca!

Și încă o notiță, și gata!

Dezvoltarea unei societăți poate avea loc doar dacă indivizii ei, fiecare în parte, se dezvoltă! – o citez pe Doamna Gobel

Cum ar spune Stefan Cel Mare în colaborare cu un Brătian: la luptă, oșteni, că avem de crescut o nație!

Să vă fie de folos! Mă înclin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.