Reciclam! Un taburet din peturi de 0,5litri. Colectia ReiclamIași!

La noi se recicleaza tot ce se poate!

Colectam selectiv plasticul, hartia, rolele de carton le refolosim iar toate deseurile textile le ducem la centrul de colectare din oras, in saci. Pentru planeta asta si copiii nostri.

Acum iti prezint ultimul proiect din seria ReCilamIași! Sau Recicla-Mi-As gunoiul?

Se strang 25 de sticle (pentru proiecte patrate, sa fie de Aquacarpatica), se leaga fedeleș cu scoci, de jur împrejur, din aproape în aproape.

Se cauta bucati de burete si de vatelina folosita la paturi sau ceva care sa fie moale, ca sa nu simti chiar toate dopurile sau curburile fundurilor de sticla. Și ca să se vadă uniform. Teoretic, e bine de lucrat cu bucăți mari. Noi am avut mai mici, le-am unit prin coasere și le-am pus, cât de cât, uniform. Nu chiar perfect, pentru că ele oricum se mai așează sub husă, pentru că sunt moi.

Dacă ai facut trebușoara asta singur, acasă, poți să ne transmiți niște dimensiuni și noi îți croim o husă cu fermoar, ca cea din poză.

Masulile trebuie luate cu lejeritate iar laturile ar fi bine să fie egale.

Este o activitate grozav de realizat împreună cu copiii. Iar beneficiile sunt:

  • exersăm manualitatea și abilitățile motrice,
  • oferă o modalitate practică de a exemplifica spațialitatea obiectelor constuite. Bun la geometria spațială dintr-a VIII-a și de la liceu (parcă).
  • oferă un exemplu de reciclare aplicată si poate chiar un proiect numai bun de prezentat la școală, colegilor!
  • mulțumirea și satisfacția unui lucru creat cu mâna ta este nemăsurată!

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.