• Fără categorie
  • 0

Uite cine cu cine meșterește! Mihaela, Lili și Doamna Nuți (episodul 2)

Este important să știi că tot ceea ce primești în coletul care ajunge de la noi este meșterit de către o echipă de doamne atât de grozave, încât e musai să le cunoști. Așa vei înțelege și mai bine povestea din spatele pernelor.

Eram la început de drum în atelierul de perne în care acum nu mai încăpeam, dar care, acum 3 ani, era aproape gol de-mi auzeam ecoul. Aveam doua mașini de cusut second hand, biroul de acasa și o canapea improvizată din paleți. Și o masa din placaj, pentru croit. Și multă frică: Doamne, ce mă fac, dacă nu reușesc să plătesc chiria?

Până la urmă mi-am luat inima-n dinți și am am dat anunț: caut croitor priceput la de toate!

Uite-așa am cunoscut-o pe Mihaela care este alături de mine încă de pe când aveam doar 4 papiote cu ață, câțiva metri de material și planuri care mi se păreau prea îndrăznețe.

Mihaela este mamă de doi copii – Laura de 7 ani și Albert de 5 ani. Mihaela, care este și Doamna Director de Producție, este un fel de Samanta. Adică nu știu cum le face și le învârte, că-i ies cum și-a propus. Dar nu așa, oricum! La punct și virgulă!

Multe din produsele pe care le avem acum în portofoliu reprezintă soluții găsite de Mihaela. Este un om foarte practic și are o viziune de ansamblu căreia cu greu îi scapă vreun detaliu! Tot ce vezi acum pe site-uri a trecut prin mainile ei. Toate produsele au fost întoarse pe toate părțile, testare și croite și în fel și chip, până și-au găsit forma cea mai bună pentru gravide, mamici și copii.

Și mai are Mihaela un har absolut special: face liste cu necesar ca nimeni alta! Nici nu intru uneori bine pe ușă, că mă și trimite, cu câte 3 liste diferite, să fac aprovizionarea. Mai nou, apar și liste preventive, în caz că rămânem fără, peste 3 săptămâni! (aici recunosc, am și eu vina mea, dar nu zic mai multe).

Anul trecut însă a trebuit să ne descurcăm multe luni fără ea… Mai precis, ne-am tratat la același medic chirurg oncolog. Și ne-am distrat cu sesiuni de chimioterapie de ne-au mers fulgii la amândouă! Acum suntem bine și mergem înainte, că gravidele și mamele au nevoie de noi!

 

Lili este cea mai blândă ființă de pe planetă! Dacă am avea toate calmul ei, doamne, câtă pace ar fi în lume 🙂

Lili este și mamă de adolescente. La câte provocări are, încă își păstrează voioșia și o vorbă bună pentru fiecare, în orice situație. Ei, să nu îți închipui că nu se enervează niciodată. Doar că nu prea ne dăm noi seama când o face 🙂

Când am început să colaborăm, cuvântul cel mai des folosit cred că putea fi PANICĂ. Un milimetru dacă era o cusătură mai la dreapta și nu se potrivea cheița de la fermoar, Lili intra în fibrilații. Or fi ele prețioase, produsele noaste, da nu chiar așa! Ok, s-a greșit cusătura. Nu-i nimic. Descoasem, reparăm dacă se poate. Dacă nu, facem alta, și gata!  Sunt țesături, nu grefe de piele!!

A durat ceva până când a reușit să se relaxeze, dar i-a reușit. Și i-a reușit atât de bine, încât am început să cunoaștem și partea creativă a Doamnei Lili. Am să-ți explic acușica.

Da, recunosc, ne băgăm în proiecte pe care alții le refuză. Chestii cu dichis unde schița de pe hârtie trebuie refăcută de 3 ori pentru că πr² nu mai dă ca la început, pentru că s-a modificat unghiul, pentru că îmbinarea s-a dus dracului, că materialul e dificil, textura e pretețioasă, etc. De obicei lucrăm toată echipa la așa ceva, dar cel mai des pe Lili cade păcatul cu îmbinările și scamatoriile din simplă (așa se cheamă mașina aia de cusut – în simplu). O fi ea simplă, dar nu-i deloc așa! Trage Lili, cu atenție și emoții prima cusătură. Nu iese. Din cauza croiului, undeva, materialul face burtă sau face el ceva nelalocul lui. Descoase. Coase mai strâns. Firar să fie! Nu-i bun! Nu merge așa! Descoase biata Lili din nou. Trebuie aplicată aici o bandă, colo un clin, descălcăm, tragem iar și iese!!! Abia atunci se ridică Lili victorioasă de la mașină, roșie-n obraji, cu obiectul muncii biruit în mână, și ieșe la o gură de aer. Revine in 3 minute și dă gata lucrarea, că doar nu-i de capul ei!

Ei, uite asta apreciez eu tare mult la Lili a noastră: că nu se dă bătută. Nu am să-ți povestesc despre provocările pe care le trăiește în afara programului de la atelier, pentru că s-ar supăra pe mine. Dar, crede-mă, Lili este o luptătoare și un exemplu pentru mulți dintre noi! O mână de fier în mănușă de catifea!

 

Doamna Nuți! Aș începe cu vorba aia: cine nu are o Doamnă Nuți, să-și caute!

Doamna Nuți are trei flăcăi mari și nepoți mititei. Face un slalom ușor printre cele trei experiențe și găsește imediat tâlcul poveștii, care este, de cele mai multe ori, cu mare haz.

Tare îndemânatecă, atentă și pricepută la cusut și cu mașina dar și cu acul de mână, ne bazăm pe Doamna Nuți pentru cele mai interesante scamatorii croitoricești. Are și o grămadă de tips & tricks la care noi, mai tinere, ne uităm ca la descoperirile lui Columb. Și o răbdare pe care cred că numai mamele de la trei copii în sus o pot dobândi. Să fie oare o caracteristică a soacrelor cu 3 nurori?…

Și să-ți mai spun că face Doamna Nuți niște sarmale… și o pască cu brânză, niște plăcinte moldovenești și multe altele de te lingi pe degete de bune ce-s!

Ca fiecare om, dar mai ales atunci când se mai și strâng niște ani, Doamna Nuți are poveștile ei de viață. Ni le mai istorisește uneori, când avem tihna de a lucra mai liniștit și cu mintea mai prezentă. Râdem și ne dăm seama cât de mult contează să fii perseverent și să cauți bucuria în fiecare detaliu al vieții.

Mulțumim, Doamna Nuți!

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea cu doamnele de la atelier 🙂

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.